Bunătate și dezechilibru

Vă voi povesti în următoarele rânduri despre cum văd eu câteva aspecte ale vieții. Aud oameni care vorbesc despre echilibru. Detest acest cuvânt! Cred că e doar un mod de a ne limita. Cale de mijloc și alte sinonime îmi răsună în minte, cu zeci de explicații.

Am fost păcăliți de muzicalitatea acestui cuvânt și ne consolăm cu el până când ajungem să ne contopim cu milioane de oameni de pe planetă, înconjurați de tornada vieții, până când cădem de acord că ducem un curs al vieții prea firav și să stăm în picioare în fața timpului ducând în spate vântul și mergând pe sârmă.

Adevărul e că nu prea avem chef să mai copilărim și să facem lucruri nebunești! Nu mai găsim timp să râdem ca nebunii și să ne contopim cu ființe ce își aduc aminte de clipe superbe și nebunii ca făcând parte dintr-o altă viață.

Ador să fiu nebun și să privesc în detaliu flori, oameni și alte lucruri minunate sorbind din frumusețile lor! Trebuie să începem să ne revedem cât de minunați suntem.

Prietenii mă întreabă cum de nu am Facebook, iar eu le răspund că nu mă străduiesc să fiu cum sunt, exist doar natural și din toată inima.

În cei 28 de ani, nu am dezamăgit pe nimeni și asta doar pentru că Dumnezeu mă iubește atât de mult!

În ultimul timp observ oamenii mai în detaliu și văd o lume din care fac parte din ce în ce mai puțin. Oamenii se schimbă și cred că nu e rolul meu să judec, dar constat că singurul lucru pentru care devin mai răi nu este decât banul.

Vă voi povesti și despre bunătate. Nu este atributul tuturor oamenilor , la fel cum Biserica nu te face mai bun, culmea, nici facultatea nu te face mai deștept. Sunt doar niște etape ce trebuiesc arse pentru unii, ca să ne facem că facem!

După 12 ani am reîntâlnit un prieten! Mă luau ai mei cu forța să-mi vizitez rudele. Acolo dădeam de un domn care vorbea cu mine și era sincer și iubitor.

Am pierdut 12 ani legătura cu rudele de pe mamă, neavând curiozitatea să le vizitez. Întrebam adesea ce mai face domnul acela de treabă și mereu căpătam răspunsuri vagi: bine, e ok!

M-am întâlnit cu dumnealui după 12 ani la sala de fitness! Nu l-am recunoscut, semn că ochii care nu se văd se uită. Ne-am reîmprietenit și ne-am adus aminte unul de altul. El mai mult despre copilul grăsuț care eram și eu despre omul iubitor și de treabă.

L-am invitat la tenis de masă iar acolo ne-am povestit evoluțiile, cărțile și eroii din ele.

Când am avut nevoie de o rezolvare consistentă, prietenul meu m-a ajutat fără prea multe întrebări. Asta e bunătatea! E nativă! Ajutăm de dragul de a părea solidari și de a ne încadra în standardele societății care judecă în mod cumplit.

Am surprins scene cu sutele în care, când au avut oamenii nevoie de ajutor, ne-am scărpinat în cap gândindu-ne dacă să îl acordăm.

Altminteri rămânem cu echilibrul utopic și cu condiția de oameni trecători fără să ne înțelegem rosturile în viață. Să ne târâm, pierzând lupta cu timpul, este prea puțin, așa că hai mai bine să înviem o lume, bună, plină de minuni și de iubire, în loc să continuăm o lume tristă, rea și supărată!

Petrișor Buruiană