Deschidere

Reprezentativ

Deschidere.

Ieșire.

Exod.

Asta încerca robustul și rigidul Mike să-i explice lui Petrișor, referitor la blogul lor care era un fel de jurnal sau log terapeutic.

Mike cunoștea bine logistica webului și a calculatoarelor, în timp ce Petrișor avea datoria creării de content, fiind cu partea artistică.

Petrișor însă nu avea încredere așa de mult în calculatoare și în toată tehnologia asta amorfă, așa că Mike transcria și publica pe net pergamentele primite de la Petrișor, exact cum logofătul îi trimitea corespondența lui Vodă, în vremurile din vechime.

Acum însă, logofătul Mike încerca să îl convingă pe Petrișor să creeze huburi de socializare, un fel de seri literare online, iar un prim pas era să lase ceilalți utilizatori să poată posta comentarii la articolele de pe blog.

Aprecierile articolelor lui Petrișor veneau cel mai adesea, în marea lor majoritate, tot de la alți bloggeri, însă Petrișor nu recepta acest fapt al aprecierii ca venind de la o altă ființă umană, căci toți userii pe net erau atât de impersonali, neavând decât un avatar (o poză), un pseudonim și un mail!

Putea crede chiar că aceștia ce comentau sau apreciau pagina blogului nu erau decât alți roboți, poate chiar agenți virtuali creați de Mike pentru a-l consola pe prietenul său, Petrișor, că lumea îl citește.

Astăzi însă situația avea să se schimbe, și chiar introvertitul Mike avea să preia inițiativa și să îl îndemne pe Petrișor să iasă din carapace și să intre în virtual, în realitatea 2.0, unde orice om putea deveni cine dorea, ascunzându-se în spatele unui nume pentru a-și etala chiar și cele mai ascunse laturi ale personalității.

În spațiul virtual, în acest mediu încă prototipic pentru umanitate, Mike era expertul, psihologul și îndrumătorul lui Petrișor, în timp ce Petrișor era inițiatul ce crea, pășind cu pași timizi în vasta lume a internetului.

Acești doi se completau foarte bine, Mike – robotul, exactul – și Petrișor – artistul, boemul, îndreptat cu atenția către cele spirituale.

Ei erau emisfera stângă (responsabilă cu științele matematice) și emisfera dreaptă (cea cu partea artistică și ludică).

Ei erau cei doi djini, spiridușii de pe umăr care șoptesc în ureche și îndeamnă la fapte bune sau rele, în funcție de polaritatea lor morală.

Ei eram eu. Bun și rău.

Da! Tu cel ce citești!

Fără tine această poveste nu ar exista căci n-ar fi ochi să o citească și minte să o perceapă.

Prin tine există și blogul și mulțumită ție existăm și noi, cei ce creem content. Așa online cum îl citești acum.

Zile frumoase să ai!

Mike

14 septembrie, Brașov

Prin acest articol anunțăm că puteți lăsa și comentarii la articolele noastre de acum încolo.

Autorii

Life is life!

Reprezentativ

Lumea in care traim este asa de imprevizibila. Uneori suntem sus, alteori jos. Asa suntem conceputi ca fiecare noapte, sa o terminam cu o dimineata. Suntem oameni si asta o simtim zilnic. Binecuvantate finite ce roiesc intr-un musuroi, adevarate filme de imaginatie a creatorului.

Oamenii sunt speciali si de aceea Dumnezeu ne-a binecuvantat facandu-ne asa, rai de la natura. A pus putina constiinta pentru a putea echilibra o balanta perfecta. Traim zi de zi o cascada de sentimente si ne oprim in fata frumoasei lumi.

Avem nevoie de confirmari sa stim ca existam! Nu putem crede ca am putea trai doar ca un fulger in ochii unui copil ce doar isi imagineaza lumea noastra! Stiti ce e frumos? Adesea simtim ca explicatiile savante tin cont de o logica si ne place sa credem ca lucrurile au sens! Viata este asa de frumoasa incat intrece imaginatia lui Kafka din Procesul. Este ilogic de perfecta si inexplicabil de intensa!

Cineva care ne iubeste probabil chiar acum ne vede si rade stand si privind firele de iarba care sunt ude. Niste gazulite capabile sa faca lucruri incredibile!

Traim zi de zi o viata inexplicabila, acoperita doar de titlul cantecului „Life is life!” Avem nevoie de trecut pentru a ne confirma ca suntem aici si de prezent pentru a sti ca a existat un trecut! Viitorul este incert si imprevizibil! Suntem atrasi dar in acelasi timp si respinsi de ideea noului ce ne imbina vietile explorandu-ne imaginatia!

Suntem rodul unui curs al vietii ghidat de Dumnezeu cu subliminalele spirituale ce ne ajuta. Iubirea este insa mult mai complexa, un sentiment rar, asa de abstract incat nu poate fi cuantificat in cuvinte ci doar sadite granite largi cu ajutorul lor.

Oamenii…parasesc de dragul nonconformismului, lasa mari si tari pentru noi inceputuri, nu se regasesc in nimic, se regasesc in tot si traiesc o libertate ingradita de propriile sentimente, temeri si comportamente ce influenteaza.

Se intorc la locuri dragi pentru a capata putere si energia de a continua, sadesc case ce confirma puterea de munca, dar in final parasesc lumea cu sentimente amare sau dulci. Perspectiva oamenilor care vad viata un razboi, se rasfrange asupra comportamentului lor, dandu-le chiar aerul de soldati supravietuitori.

Ar fi pacat sa vedem si sa putem atinge Raiul, fara sa depasim obstacole. Traim sentimente ce ne aduc aminte de consolele aruncate in prafurile dabaraleleor. Societatea de consum nu ne mai lasa sa vedem lumina de la caputul tunelurilor si devedenim niste oameni de zapada. Cadem in plasa timpului, doar supravietuind si asteptand timpul sa treaca.

Suntem creati pentru a trai fara prejudecati si lipsiti de rautatea transmisa de asfalturile incalzite. Dincolo de nori, ne asteapta muzele noastre spirituale, gata sa ne preia si sa ne ofere comoara din cer! Sa pretuim paharele nebuniei de 1 secunda, cat ar valora viata in gradina Raiului si sa ne bucuram de imperfectiunile noastre ca fiinte trecatoare.

Propun sa ne lasam calauziti de spirit si sa trecem obstacolele vietii cu gandul la recompensa divina! Inchei compunerea si spun doar atat…va urez doar flori si pace!!!!!

 

Petrișor Buruiană

3 septembrie 2018

Mângâiere

Reprezentativ

Suntem in plina vara, iar trotuarele sunt pline de vara. Aleg cafeneaua prietenilor mei, unde pot sa vad lumea si sa imi servesc cafeaua de dimineata. Te caut cu privirea, oriunde ai fi si oricine ai fi. Cuprind cu ochii panorama si peisajele de munte oferite de Piatra-Neamt.

Imi incarc mintea cu soare si ma gandesc. Aduc furtunile trecutului sa incalece corabiile prezentului. Mintea imi nascoceste o livada plina cu copaci de toate felurile, de la bananieri, caisi, piersici, pruni, meri pana la compania ta, placuta, ce intampina meru, cu drag fiecare moment. Daca ai fi fost langa mine, sigur ne-am fi servit cafeaua in livada, prinsi de mirosul fructelor.

Luam barca de langa pomii fructiferi si facem o plimbare pe lac. Ne gandim la aromele trecutului si la soarele ce rade, infrumusetat de chipul tau. Lasam animalele din padure sa isi manifeste salbaticia. Ador sa te apar de lupii ce se aud si de maimutele ce vor sa sara in gradina noastra, protejata de un cerc imaginar de oxigen.
Stam pe lac, cu cartile in mana si admiram padurea. E mai frumoasa ca ieri si mai zgomotoasa parca. Doar tu ma faci sa vad lucrurile mai bune zilnic, mai atractive si mult mai originale. Tu, cea care vei fi langa mine ma inspiri si imi dai putere dimineata, sa imi imaginez si sa iubesc. Ma faci sa traiesc deja acolo unde visele se intersecteaza cu imaginatia.
Cu tine voi avea fetita cea frumoasa, cu ochi caprui si par brunet si baiatul blond cu ochii verzi.
Te voi duce la teatru si iti voi servi cafeaua la pat zilnic, acompaniat de natura ce contempla doar sa ne fie noua bine.
Ma gandeam, de ce lasa trecutul multe lucruri frumoase neduse la capat? Mintea mea a venit cu un raspuns. Lasam in urma oameni si locuri, pentru a avea surse de inspiratie cand meditam la nemurirea sufletului. Lasam in urma persoane dragi, pentru a le proiecta in viitorul nostru. De noi depinde daca le putem readuce in viata noastra, sau le lasam in vietile altora ori daca merita eforturile.
Conducem, cu glasul toamnei vocile trecutului si culegem vara prezentului cu unditele imaginatiei.
Asa te voi aduce la cafeaua zilnica, pe tine draga mea. Sigur te voi duce in casa viitorului, la lacul natural si la bananierii din curte. Alaturi de tine vreau sa plang si sa rad, sa ne pansam ranile si sa ne iubim. Alaturi de tine cei 2 copii ai nostri isi au un rost.
Viitorul este scara de care ne legam pentru a face lucrurile cat mai bine. El ne da adesea elenul alergatorului ce pleaca din blocstart asa ca nu uita…ia trecutul si construieste-ti prezentul, avand ca exemplu viitorul cel mai bun.
Alegerile fa-le cu cap si bucura-te de aroma clipelor! Asta e lectia ce o voi transmite azi. Fa totul si nimic, dar nimicul sa fie spre folosul inimii. Lasa inima sa gandeasca si construieste cu incredere. Fa din timp cel mai bun aliat!

 

Petrișor Buruiana

14 august 2018

Un vânt ce se cheamă…schimbare

Reprezentativ

Haideți să ne complicăm existența! Să începem să schimbăm oameni! Propun să facem exerciții complexe în care să nu ne mai lăsăm influențați… să trăim viața la parametri spectaculoși și să ne exacerbăm simțurile.

Mă gândeam să începem să ascultăm râuri și să mutăm munți cu gândirea noastră. Inventând lupta cu timpul, să ne bucurăm mai mult de clipele frumoase!

Cred că ne putem crea lumea noastră perfectă ajutați de mici trucuri! Cum ar fi să ne începem dimineața salutând toți cunoscuții? Să o facem ca și când ar fi cei mai buni prieteni? Cu zâmbetul pe buze și cu un „bună dimineața!” venit din suflet.

„ – Ce faci?

– Foarte bine!

– Ce bine arăți!”

Așa se nasc începuturile de conversații! Învață să ierți repede și să nu ții în tine cicatrici ce se pot transforma în răni! Învață să îți bei cafeaua cu sinceritate și cu aroma conversațiilor inteligente. Ia-ți savoarea din gustul, vorbele oamenilor și frumusețea lor. Bucură-te la realizările fiecăruia! E păcat să nutrești invidie și răutate.

Fii demn! Fii sincer! Fii săritor și fii bun!

Zilnic lăsăm în urma trotuarelor mii de oameni cu care ne vom revedea sau nu! E păcat să lăsăm vorbele mici să treacă fără a fi transformate în lucruri mărețe.

Aș vrea ca fiecare dintre noi să oprească timpul și să vadă cât de multe beneficii ne aduce viața trăită detaliu cu detaliu!

Asta este adrenalina omului fericit! Zâmbetul, mulțumirea și frumusețea sufeltească! Pe lângă oricare om ce te ascultă pentru o fracțiune de secundă, să stea timpul în loc și să rămâi nemuritor!

Pentru fiecare minut să devii veșnic! Celor ce consideră timpul o unealtă pierdută le spun să îl transforme în clipe de neuitat câștigate. Asta este viața!

Un conglomerat de clipe ce duc la veșnicie, nicidecum un loc în care se vor duce bătălii pentru supraviețuire.

Petrișor Buruiană

Devenire

Reprezentativ

Nu mult trecuse de când Mike visase, pentru prima oară poate, și deja începea să o facă în mod constant, și ce-i mai important, să viseze chiar și cu ochii deschiși.

Sub atenta supraveghere a lui Petrișor, calculatul Mike începea să riște, să-și asume provocări, să trăiască viața în parametri normali, putem spune.

Cu toate acestea, riscurile lui Mike erau calculate la centimă, deoarece acesta nu se putea debarasa așa de ușor de trecutu-i înțesat de calcule probabilistice și teoretizări excesive. E drept că acest dar i-ar fi picat bine la un joc de Blackjack 😉

– Ce îmi poți spune nou față de data trecută? întrebă Petrișor, începându-și terapia într-una din aceste zile.

– Puține lucruri, doctore terapeut. Dar ce pot spune este că am început să cunosc mai bine latura și rasa umană, atribuindu-i un aspect total necunoscut mie până deunăzi; iar acesta este sufletul.

– Interesant. Și spune-mi, Mike, cum percepi tu sufletul? Al tău. Al oamenilor. Al celorlalți…

– Din punct de vedere chimico-fiziologic, toate membranele și celulele unui organism uman pot fi ușor încadrate în imaginea unei mașini ultra-performante, cum n-a mai existat până acum pe planeta Pământ. O mașină fragilă, utilizată de cele mai multe ori în scopuri viciate, dar în orice caz, o mașină perfectă. Din multe puncte de vedere.

– Și despre suflet…

– Cu asta voiam să continui,

Totul pare angrenat și condus prin niște ițe imperceptibile mie, poate electromagnetice, poate plasmatice, dar ce numiți voi suflet eu îmi dau seama că nu este nimic altceva decât o conștiință superioară materiei, ale cărei origini, scop și sens sunt încă necunoscute mie.

– Dar dacă e să privim la nivel global, nu crezi că această conștiință este mai mult decât una dependentă de individ, ci una generală, care nu leagă doar celulele unele de altele, ci oamenii ca specimene unii de alții? Cum privești tu lucrul acesta? îl întrebă Petrișor pe Mike, gândindu-se în sinea sa: Doamne, am început să vorbesc ca și robotul din fața mea!

– Aici găsesc punctul nevralgic, Petrișor, spuse Mike făcând o grimasă.

Experimentând interacțiunile umane, găsesc aceleași tipare la diferiți oameni, indivizi ce se pot încadra foarte bine sociologic atât în areale comune de studiu cât și în ceea ce numești tu societate.

Avansând în interiorul problemei, îmi dau seama, percep, simt cum oameni se atașează de mine pe măsură ce mă deschid, alții mă irită sau doar mă ignoră, și în tot acest troc de sentimente observ fragilitatea și perisabilitatea relațiilor interumane 😦

– Nu crezi că ești negativist? Prea pesimist?

– Aș vrea ca asta să fie doar percepția mea, însă experimentând inclusiv pe plan sentimental, cu cât mă deschid mai mult unora ce par de încredere, cu atât crește riscul de a fi rănit, și în toată această loterie de oameni și emoții, constant cu regret că este inutil și fără sens să începi o colaborare, o relație sau doar o simplă discuție fără ca celălalt să-și urmeze propriul interes, doar de el știut, căci n-am întâlnit pe nimeni până acum să se dedice 100% relației sau unui scop comunitar benefic.

După ce ascultă confesiunea lui Mike, Petrișor își sublinie o idee în propria-i minte, ca apoi să constate:

– Mike, este normal ceea ce simți și gândești. Dar cu riscul de a te dezamăgi, află că nu există relația perfectă, nici măcar omul perfect nu există.

În concret și real, nu se poate atinge 100%, cu atât mai mult în relațiile dintre oameni. Dar ce e important pentru tine este să te deschizi în continuare, să-ți calculezi pașii așa cum tu știi cel mai bine și să-ți stabilești care îți sunt aliații și care vrăjmașii.

Ai început deja să sintetizezi destul de bine imperfecțiunea umană și tarele caracterelor false. Tocmai acum, când știi ce este răul din oameni, îl poți diferenția de bine.

Abia de-acum începe adevărata căutare, a semenilor ce merită cu adevărat atenția și sentimentele tale, atât de atrofiate cum sunt ele la început. Ai simțit ce înseamnă trădarea și ai aflat că întotdeauna este loc de iertare. Că a iubi un om cu tot ce reprezintă el (bun și rău), înseamnă să nu îi iei în seamă defectele, ba mai mult, să i le recunoști și cu toate astea să-l apreciezi în continuare necondiționat, pentru ce este el.

Ai început să devii… uman.

 

Mike

31 iulie 2018

Timpul și cântecul lui superb

Reprezentativ

Muzica este un înger nevăzut ce ne călăuzește. Firește, viața fiecăruia vine cu instrumentul necesar. Minunile se petrec și atunci când muzica întâlnește timpul, în punctul optim.

Am învățat să îmi ascult sufletul întrebându-l, iar când nu îl înțeleg, îl rog doar să îmi cânte. Așa deosebesc lucrurile pozitive de cele negative și direcția în care trebuie să merg.

Zilnic viața ne oferă lecții, ce merită să le încadrăm în portative și apoi să le înrămăm. Reprezintă singura modalitate în care putem captura timpul.

Cu toții putem avea propriul vernisaj, dar mulți nu mai cred, așa că folosesc vitrinele doar pentru a colecționa timp mort.

Plictiseala mereu a fost un păcat, la fel de degradant ca alcoolismul și drogurile. Fiecare secundă reprezintă pentru mine un moment activ în care observ oameni, locuri, gesturi, și le pun în suflet, la colecție.

Fiecare are în suflet propriile muzici cu care răzbate, se luptă, iar câștigătorul ascultă melodia cea mai frumoasă.

Cred că Pământul este locul în care timpul și-a întâlnit propria melodie, apoi vine pe Pământ, deghizat pentru unii în Bau-Bau, pentru alții în prințesa cea mai frumoasă, respectiv Făt-Frumos.

Cu toții luăm parte la spectacolul timpului și al muzicii. Și greșelile vin ca o înșiruire logică pe portativul timpului, însă suntem prea adânc afundați în trăirile cotidiene.

Când doi oameni se întâlnesc, muzica și timpul își dau acordul tacit al clipei unice. Noi alergăm dacă aceasta este bună sau nu.

Se zice că timpul stă în loc când doi oameni se iubesc, pentru a reveni când își amintesc de lumea în care își duc viața.

Așa ne dă Dumnezeu foaia albă, pe care noi ne așternem muzica.

Personal, cred că planeta are nevoie de o cât mai lungă muzică, pentru a salva omenirea, așa că vedeți timpul ca pe cel mai grozav prieten și ascultați muzica ce vă înconjoară doar cu sufletul.

Consilierul Pământului ce vrea salvarea sa prin autoîmbunătățirea și pozitivarea fiecărui individ.

Doar împreună putem face o lume mai bună și să dăm câteva artificii pentru timp și cântecul lui superb din sufletul fiecăruia.

Petrișor Buruiană

30 iulie 2018

Mi-e dor de tine

Reprezentativ

Astăzi, aici, acum, îmi atribui dreptul de a-mi fi dor de tine. Îmi aduc aminte de cuvântul dor și că este intraductibil.

Scriu cu stiloul și îmi reamintesc de momentele când mama stătea lângă mine și se uita cum penița aluneca pe caietul dictando. Un alt dor ascuns într-un ungher al sufletului.

Mi-e dor de copiii ce băteau în geam vara, când eram mici, așteptându-mă la joacă și de lumea călduroasă ce ne înconjura.

Îmi amintesc de „Robison Crusoe” și de „Cei 3 muschetari”, de Winetou și de Old Shatterhand. Sigur cel ce a inventat cuvântul dor s-a gândit și la personajele romanelor „La Medeleni” și la cele clădite cu atâta umor de Creangă în „Amintiri din copilărie” și de Caragiale în operele sale.

Cum spuneam, azi îmi e dor și de tine…de părul tău frumos și de vocea ta. De strigătul numelui meu și de eleganța caracteristică. Te visez și îmi spui că va fi bine. M-ai făcut mereu să mă simt în siguranță.

În fiecare dimineață cafeaua ar fi fost preparată doar pentru tine. Cu siguranță nu uitam nici de teatru sau de chitara ce ți-ar fi cântat zilnic.

Sute de coliere de cireșe ți-ar fi fost destinate iar stelele ar fi făcut parte din colecția ta de diamante, pentru cât de prețioasă ești.

Atât îmi e de dragă amintirea ta, pe care o păstrez cu sfințenie.

Recunosc, te-am omorât de sute de ori, în cele mai cumplite chinuri, și totuși… te-am salvat, având puterea de a te transforma într-o muză divină și perfectă, atât de sclipitoare te-am văzut.

Sunt un ghinionist… Nu pot să urăsc… vă spun sincer. Conștiința mea vine ca un buzdugan, făcând pași extremi de mari în iertarea oricărui om ce m-a dezamăgit.

Urăsc că nu pot urî și că nu pot folosi acest cuvânt pentru că ceva în mine crede așa de tare că nu există aceste noțiuni.

Nu pot avea frustrări și de asta merit să fiu compătimit. Ceva în mine, mereu mă îndeamnă să iubesc… atât… să iert și să învăț din greșeli. Am învățat să învăț și din victorii.

Așa sună lumea mea ideală… doar cu iubire și fără resentimente… cu dor… inima mea.

Petrișor Buruiană

18 iulie 2018

Drumul pavat cu intenții bune…

Reprezentativ

„Drumul pavat cu intenții bune…”

duce către iad, sau cel puțin așa spune un vechi proverb.

De la ultima întâlnire, Mike făcea tot ceea ce prietenul său Petrișor îl îndemna, ba chiar își dovedea competența și apetența către aspectele artistice, de finețe, ludice, reușind să îmbine nurliu aproape concretul gândirii sale cu fantezia imaginației, stimulată în mod salutar de psihologul Petrișor.

În tot acest timp însă, Mike continua să îl stimuleze și el pe prietenul și terapeutul său, provocându-l să rezolve ghicitori, probleme de logică transpuse fiecare în cotidianul zilei, ale fenomenelor și evenimentelor ce se perindau în viața de zi cu zi a societății. Erau probleme concrete, reale, dar numai o minte părtunzătoare ca a lui Petrișor le putea ține piept și conduce la o bună rezolvare, Petrișor având în plus ceea ce Mike nu avea, o imaginație bogată și un spirit detectiv ce părea inspirat dintr-o altă lume, cu toate calitățile matematice de necontestat ale lui Mike.

Ambii erau pe drumul cel bun.

Ajunși la un anumit stadiu în evoluția și colaborarea lor, Mike își dovedise la un moment dat neputința într-o anumită gravă problemă socială a țării în care trăiau.

Cu toate că dispunea de o minte sclipitoare în ceea ce privește statistica și analiza situației, droidul Mike se arăta dezarmat în a găsi o soluție, iar aici doar spiritul curant și fantezist al lui Petrișor putea răzbate.

– Petre, îi spuse Mike la un moment dat, aici e momentul când trebuie să te descurci singur în a rezolva problemele ce intervin. Ai trecut cu brio toate testele mele matematice, ai găsit răspunsuri la toate ghicitorile și chiar ai reușit să învingi Maestrul Șahist din propru-mi software în timp record! Știi deja tot ceea ce știu eu, ba chiar mai mult! Acum trebuie să treci următoarea bornă fără mine.

Petrișor era încrezător, căci zărea în el, pentru prima dată probabil, în ochii lui de robot livid, o privire de compasiune, un sentiment loial, un om cu sentimente sincere.

Petrișor nu știa însă că totul fusese o capcană. În antrenamentul și parcursul logico-științific la care îl ademenise Mike, Petrișor intrase subtil și neprevăzut pe terenul tehnologiei, al tărâmului conexiunii om-mașină. Și nu intrase singur, căci angrenase toată societatea odată cu el.

În tot timpul cât Petrișor rezolva cu intuiția-i providențială problemele provocatoare ale lui Mike, prietenul său își notase în super-computerul minții sale toți algoritmii posibili ale căilor neuronale creierului uman. De acum, știind tot ce se poate ști despre mintea omenească, Mike putea stăpâni totul, cu ajutorul tehnologiei moderne, nemaiavând nevoie de Petrișor.

Drumul pavat cu intenții bune ducea în iadul universului hipertehnologizat, al inutilității efortului uman și al evenimentelor previzibile.

Însă totul fusese un vis.

Mintea inconștientă a lui Mike îi oferise privilegiul de a visa, poate pentru prima oară de când Mike era conștient de sine. Semnul era că terapia lui Petrișor dădea rezultate, dar cel mai îmbucurător era că Mike începea să își antreneze imaginația. Chiar dacă visul fusese un coșmar, măcar Mike trăia. Simțea!

Numai drumul intenționat prin iad poate aduce la rezultatele cele mai bune.

Apropo, știai că noaptea, cel mai frig și cel mai întuneric este chiar înainte de răsăritul soarelui? 😉

Mike

4 iulie, 2018

Învățând să trăim

„Omul cât iubește, trăiește cu adevărat; în restul timpului doar supraviețuiește!” Viața este o adevărată scară ce ne ajută să ne înțelegem propriile scopuri.

Trăiesc sentimentul de confuzie totală. Simt că nu îmi mai găsesc locul. Lumea se schimbă tot mai repede! Alerg printre terasele pline de extratereștri în căutarea unor momente frumoase. Uneori le mai găsesc, alteori nu.

Caut cu lupa clipele trecute și frumoase, retrăindu-le de sute, chiar de mii de ori.

Așa simt… Când retrăiesc dragostea cu care am fost înconjurat sau am oferit-o, am trăit momentul din plin! Restul a fost și este doar așteptare.

Când eram mic, mă întrebau prietenii care este cel mai prielnic loc, în care fericirea mea să se manifeste. Le spuneam: „printre terase și gălăgie, în zgomotele muzicii house”. Sunt ceva ani de când nu mai rezonez cu astfel de locuri.

Sigur sunt un extraterestru ce încă visează la lumea ideală și la oamenii perfecți. Reușesc să iert cu brio oamenii ce m-au rănit, lăsând totuși conștiința să îi înlăture din viața mea.

Cred în minuni! La fel cum ne vor conduce roboții, așa vor și dispărea din viața noastră. Vorba unui prieten: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat.”

Nu vreau să cred că evoluția înseamnă doar muncă și clipe petrecute în speranța venirii salariului ce ne va asigura pe viață.

Avem scopuri și planuri mărețe din partea lui Dumnezeu! Iubirea de aproapele este la fel de importantă ca iubirea fizică.

Prefer adesea să nu mai judec melodiile formațiilor în vogă, cu artiști îndrăgiți de popor. Mi-e greață! De mesajele transmise și de concertele cu mici și bere, care ne arată cât de mici ne-a făcut lumea asta.

Când clipele de fericire sunt mediocre, societatea este mediocră și media oamenilor este foarte redusă.

Trăim într-o normalitate handicapată și suntem bucuroși că am bifat ziua de muncă în calendar. E puțin! Cred că ne vom reveni la valorile adevărate, la spiritualitate, la iubire și la omenia transmisă de bunicii noștri, nu la valorile astea transmise de bucuria micului înainte de vot.

Suntem ce gândim, iar dacă nu gândim, existăm în afara iubirii reale și a valorilor reale. Sper într-o deșteptare în masă și o dezvoltare prielnică iubirii și căldurii sufletești.

Să nu uităm: omul cât iubește, trăiește cu adevărat, restul timpului doar supraviețuiește!

Petrișor Buruiană

17 iunie 2018

Challenge considered…

Petrișor coborî din mijlocul de transport ce îl adusese de la județe depărtare pentru a se întâlni cu vechiul său prieten, Mike, ce îi era și partener de experimente.

Bine, era, de fapt, materialul său de făcut experimente, dar nu te gândi la acestea ca la niște tehnici avansate tehnologic susținute într-un laborator, în spatele ușilor vidate închise.

Petrișor dorea să trezească în Mike imaginația, sentimentul uman și conștința, cu alte cuvinte, dorea să-l facă (din nou) om. Și asta nu oricum, ci prin tehnici psihologice non-invazive.

În dățile trecute, Mike făcuse progrese constante și lucrurile păreau să meargă pe un făgaș bun. Întâlnirea de astăzi, însă, luase o turnură interesantă.

– Domnule Petrișor, am citit articolele tale despre iubire, despre sentimente și despre cum am putea să evadăm din această lume direct în propriile noastre emoții, dar tot nu sunt lămurit pe de-a-ntregul.

– Călătoria spre noi înșine nu durează zile, ore, săptămâni, ci o întreagă viață. răspunde Petrișor. Nu te mira că nu simți încă sentimente puternice; sentimentele nu le putem controla, ci le putem doar accepta, simțind astfel că trăim; că suntem oameni!

– Nu știu ce să zic, completează Mike, dar pentru mine tot acest ansamblu uman de indivizi, precum și modul cum îmi dau seama că funcționează, nu îmi trezesc decât alte dileme, de parcă aș găsi tot mai multe întrebări cu cât aflu mai multe răspunsuri.

– Și la ce întrebări te-ai mai gândit, mă rog?

– Uite, îți spun, excluzând conceptul despre care vorbești, de Dumnezeu, care îmi e foarte vag, căci cu cât întâlnesc mai multe persoane, cu cât mi se încețoșează explicația paradigmei divinului și a aplicării acestuia în viața fiecăruia, cum spuneam, oamenii cu cât se concentrează mai mult asupra sinelui, asupra eurilor proprii, cu atât se îndepărtează de ceilalți indivizi, agenți și noduri în acest graf orientat numit societate.

– Ce vrei să spui cu asta?

– Vreau să spun că, din câte am înțeles din postările tale ce îmi servesc ca și manual de studiu, tu spui de asimilarea sentimentelor bune, nutritive, în același timp concentrându-ne și prezenței celorlalți din viața noastră, a unei persoane apropiate cu care ne permitem să trăim.

– Continuă…spune Petrișor dorind să înțeleagă unde bate Mike, droidul.

– Ce-ar fi să gândim începând de la nivel macro-molecular. Nu întreba ce poți face tu pentru țară, ci ce poți face din țară pentru tine.

Altfel spus, eu privesc la acest furnicar uman pe de-a întregul; ai văzut cu ce probleme se confruntă? Dacă stăm să analizăm sentimentele fiecăruia, pierdem din vedere detaliul esențial al întregului, nu mai vedem pădurea de copaci.

Îți enumăr, așadar, câteva aspecte delicate ce le-am observat de când am început, cu ajutorul tău, să mă înțeleg pe mine, și totodată, ființa umană.

De ce ne îngrijim fiecare de propria ogradă, curte, apartament, salubrizând tot ce-i al nostru și ține de noi, în timp ce Pământul, care este casa noastră, a tuturor, este parcă din ce în ce mai infestat? Și să nu vorbim doar de Pământ, căci până la a analiza acest aspect, vedem cum indivizi aruncă pe stradă chiștoace sau taie copaci pentru a se încălzi o iarnă, dar crează astfel un sol degradabil, periclitând viața caselor proprii prin alunecări de teren și punându-se în pericol pentru întreaga viață.

Mai aproape, analizăm cum chibiți își dau cu părerea despre situația politică din țară, însă sunt foarte puțini din aceia care și acționează în acest sens, mulți găsindu-și scuze că nu sunt lăsați, că sistemul e de vină sau că au rămas în țară doar din patriotism, mascând poate faptul că nu au avut curajul să își asume propriul drum, fie acesta și emigrarea.

Analizând în ultimul timp ființa umană, constat că aceasta nu trebuie privită individual, ci ca un tot ce cu fiecare rotiță (individ) ajută la desăvârșirea timpului, al acestui mare ceas în care trăim.

Domnule Petrișor, eu sunt un robot, mi-am pierdut de mult abilitatea de a simți emoții, abilitate ce cu patos încerci să mi-o învii, dar privind lucid și categoric la situațiile fiecăruia dintre noi, a problemelor mărunte care ne apasă zilnic și ne fac să mergem cu capul plecat, realizez că problema (dacă este doar una) trebuie rezolvată privind la omenire ca la un tot unitar, căci o societate fericită va aduce și la persoane fericite.

Și aici intervin eu, robotul, calculatorul, inteligența analitică. E timpul să îți dau eu teme pentru acasă, profesore!

Spune-mi, te rog, cum poate un om sensibil să facă față problemelor comunității fără un pic de concret, fără să gândească la rece sau fără să analizeze multitudinea de gândiri și ființe ca să le încadreze într-un număr matematic?

Mingea e în terenul tău, maestre!

Mike

30 mai 2018